diversity reading

leapsa de la raul, un nou oracol. thanks!

1. name the last book by a female author that you’ve read.
intrarea soarelui de cecilia ştefănescu
2. name the last book by an african or african-american author that you’ve read.
o lume se destramă de chinua achebe
3. name one from a latino/a author.
elogiu mamei vitrege de mario vargas llosa.
4. how about one from an asian country or asian-american?
visul crestelor albe de viktor astafiev (deşi sovietic, un autor siberian)
5. what about a GLBT writer?
marcel proust, douglas coupland (cică), virginia woolf, colm toibin.
6. why not name an israeli/arab/turk/persian writer, if you’re feeling lucky?
naghib mahfuz.
7. any other “marginalized” authors you’ve read lately?
peter handke, marginalizat pentru simpatia lui faţă de milosevici.

leapşa merge la ionuca, afreuda, adi, pantacruel, arthur si als.

no comment

atena, 8 decembrie 2008
sursa aici.

yoga

am fost aseară la una dintre cele mai reuşite cafenele critice conduse de bogdan lefter la club a. invitat a fost gabriel andreescu, care a scris recent o carte despre reprimarea mişcării yoga în timpul regimului comunist.

evident, au participat şi yogini din mişcarea lui gregorian bivolaru, despre care e vorba în această cercetare. odată cu intervenţiile lor, au apărut două feluri de discurs:
- unul ştiinţific, al autorului, amfitrionului şi, până la un punct, al unor yogini
- unul „spiritual”, al yoginilor, care nu s-au putut abţine să-şi recunoască cezurile „doctrinare”, eclectismul „dogmei” şi, foarte puţin, prozelitismul.

o concluzie a întâlnirii a fost că, spre deosebire de alte mişcări asumate de la început ca „de rezistenţă” – culturale, politice –, cea yoga a devenit de rezistenţă, în mers, ca răspuns la acţiunile de reprimare.

şi, cum vorbeam ci adi după aceea (şi el a participat, ba chiar a avut şi o intervenţie nervoasă la discuţii), s-a văzut cum mişcarea bivolaru a avut / are şi acum, prin misa, nevoie de un duşman care s-o unească şi s-o întărească.

mai multe, aici.

apariţii livreşti

• la humanitas, va apărea călătorie liberă de filozoful daoist zhuangzi, traducere din chineza veche de luminiţa bălan şi tatiana segal. ştiu că filozoful chinez n-a mai fost tradus pân-acum decât sporadic, în traducerea cărţii despre Dao şi Putere a lui dinu luca la aceeaşi humanitas, în 1993 şi o carte de aforisme la editura aropa (?) în 1998. aşadar, jos pălăria!
• tot aici se reeditează traducerile lui petru creţia a cinci cărţi - iov, ecleziastul, iona, ruth, cântarea cântărilor - din vechiul testament (la curtea veche cristian bădiliţă s-a încumentat să traducă noul testament)
• tot la humanitas, la raftul denisei, va apărea o nouă traducere din daniel kehlman - eu şi kaminski -, autorul măsurării lumii, un roman excelent, care m-a dat pe spate.
• la polirom, george bălăiţă va avea ediţie de opere cartonată, la fel cehov.

bookpride

pentru că sunt la modă marşurile, m-aş băga la un marş al cititorilor. ca minoritate. să fiu îmbrâncit - cum s-a mai întâmplat nu demult - şi gratulat cu huuă, intelectualule! anormalule, la muncă! 'r-aţi-ai dracu' de cititori!

gay?

aflu de la gramo c-a-nceput gayfest 2009. e şi un proiect cultural, ceea ce e în regulă.

pentru mine, noţiunea importată de gay nu există. pentru că există cea culturală a homoerotismului lui michelangelo, a lui walt witman, a lui goethe, a lui thomas mann şi-a lui gore vidal. există seraphita lui balzac. există invertiţii lui proust. există virginia woolf.

paradele de pe străzi, care atrag din partea celor "normali" îmbrânceli şi insulte, mi se par inutile, scălâmbăielile travestiţilor în public, ridicole.
ofensiva mediatică a oricăror "minoritari" prin care doar îşi afirmă "minoritatea" e pentru mine de neînţeles. la fel ca drepturile fără obligaţii.

iar în ceea ce priveşte schimbarea mentalităţii, aceasta cred că se face prin educaţie, de-a lungul a generaţii. succes!

sursa desenului aici.

un film interesant - vizitatorul (2007)

filmul începe ciudat, tăieturi dintr-o viaţă teribil de fastidioasă a unui profesor american - şi a tuturor - pe la cinci decenii şi jumate (cred).

până când un om vine din siria să-i aducă profesorului pofta de viaţă. un emigrant. care-l învaţă să cânte la tobe. să renunţe la scorţoşenia universitară. să întâlnească şi-o femeie (pe frumoasa actriţă irsaeliană hiam abbass). şi să-şi dea seama că sistemul politic e acelaşi în sua ca în siria.

i-aş putea găsi filmului hibe, în sensul că e stânjenitor de corect politic. dar e un film bun american.

un concert şi un blog

am fost ieri pentru prima oară la un concert la sala radio - până acum o vizitasem doar la primele târguri de carte gaudeamus.
programul a cuprins un concert de paganini (concertul nr.3 în mi major pentru vioară şi orchestră cu alexandr dubach - am ascultat interpretări de paganini şi mai bune!) şi simfonia faust de franz liszt (ştiaţi că era ungur, nu?).

pot spune că cea mai mare impresie mi-a făcut-o simfonia - evident a contat şi contribuţia lui Goethe aici - partea a doua a simfoniei, intitulată gretchen/margareta, un poem muzical uimitor. ascultaţi, vă rog, cu răbdare - şi, dacă se poate, de mai multe ori - dialogul între oboi şi violă (prima temă) - când dracu încă nu se bagă:



S-a dus tihna mea,
Mi-e inima scrum;
Şi nu le mai aflu
Nicăieri şi nicicum.

Când cu el nu sunt
Mă simt ca-n mormânt,
În lume mi-e-atât
De amar şi urât.

Sărmanul meu cap
S-a zdruncinat,
Sărmanul meu gând
S-a măcinat.

S-a dus tihna mea,
Mi-e inima scrum;
Şi nu le mai aflu
Nicăieri şi nicicum.
(trad. şt. aug. doinaş, ed. univers, 1982, p.141-142)

*

tot aseară, i-am întîlnit aici pe tinerii creatori ai unui blog închinat muzicii, atât clasice, cât şi contemporane - 433, refugiu experimental. şi pentru că vor să contribuie la nevoia noastră de cultură muzicală, şi pentru că au nevoie de sprijin şi sugestii, vă aşteaptă cu drag.

voilà pourquoi j'aime montmartre

am primit de la polirom...

un filmuleţ de prezentare a unui roman cică mişto... nu-l postam, dacă nu era cu tineri...

despre utopie

... de câte ori utopia încearcă să se materializeze în termeni sociali, apar violenţa, suferinţa. evident, soluţia trebuie să fie eradicarea utopiei din viaţa socială şi politică, pentru că acolo ea devine utopie colectivă şi se dovedeşte sângeroasă şi distrugătoare.

ceea ce nu se întâmplă dacă utopia nu este trăită, ci doar visată. de exemplu în artă. arta este o utopie materializată. prin pictură, prin muzică, avem cu toţii acces la lumi perfecte, asemenea celor la care visează utopia. un mare roman, un poem valoros, o simfonei de mahler, o operă de verdi sunt utopii realizate, unde totul este frumos, unde chiar frumosul şi răul sunt frumoase. şi totul e perfect. (p.70-71)

mario vargas llosa, chipuri ale răului în lumea de astăzi, ed. humanitas, buc, 2006, trad. ileana scipione

adâncit în capodoperă

adică-n ulise de joyce.
o recitesc, sau mai bine zis o citesc - prima oară am s-a-ntâmplat la 17 ani, aşa că nu se pune.-

aşa că momentan, voi lua o pauză de la alte lecturi...

sper să nu mă plicitisesc...

proză europeană?

evident, era cât pe-aci "s-o iau personal" când tânărul scriitor dragoş bucurenci a afirmat că rămâne de văzut cine-o să mai citească proză europeană, "grea", că tinerii nu, îţi trebuie o anumită educaţie să. ceea ce înţeleg că, după bucurenci, viitorul literaturii e anglo-american... tristă globalizare!

afirmaţia a avut loc aseară, la lansarea de la cărtureşti a volumului cotidian mâine în bătălie să te gândeşti la mine de javier marías. (am stat numai juma' de oră).

şi mi-a plăcut de maria dinulescu :).

Dragoş C. Butuzea

În mod semnificativ, pe Dragoş l-am cunoscut pe Târgul de Carte, iar interacţiunile noastre ulterioare s-au clădit la schimburile de cărţi.
Prima noastră discuţie mai consistentă a fost despre motivele obiective şi subiective de-a rămâne în ţară. Abia revenisem de la Viena şi eram în mijlocul unei melancolii cu gând de plecare.

Pasiunea pentru lectură, admiraţia comună pentru Eliade şi faptul că locuim în acelaşi cartier au fost motivele pentru care începusem să ne vedem mai des. La bere, la mine acasă (am făcut destule înregistrări împreună) sau plimbându-ne prin librării.

Deşi e snob, prea elitist şi uneori exasperant de arţăgos, Dragoş e genul de om cu care pot merge până în pânzele albe în cadrul unei discuţii oneste, cu care poţi merge la filme bune, expoziţii şi conferinţe literare.

Şi-a făcut blog din joacă, iar acum are ambiţia să scrie zilnic.
Mă rog de el să-şi ia un laptop, însă alege să-şi petreacă serile citind.

Îi invidiez îndrăzneala cu care abordează scriitorii pe la diferite evenimente şi-i apreciez diplomaţia cu care-şi camuflează antipatiile.

Nu mi-l imaginez glumind cu muncitorii în construcţie, însă atunci când îşi ridică auto-cenzura, îi gust vulgaritatea.
Mă bucur că a avut infinită răbdare cu neseriozităţile mele şi respect că a ştiut, când a exagerat, să-şi ceară scuze.

Îi reproşez tenta clasicizantă a lecturilor sale, iar el îmi reproşează risipa lecturilor şi entuziasmelor (anul trecut l-am înnebunit cu politică, istorie, psihologie, iar anul acesta l-am stresat cu biologie evoluţionistă.)

Că are un autor invitat (cum este cazul acum) sau nu, chestii livreşti e un blog de cultură (recenzii de carte, cronici de filme şi izbucniri personale) care îşi merită locul în topul blogurilor pertinente.

Articol scris de Adrian Ciubotaru.

intrarea soarelui

în primul rand mi-a plăcut povestea, o dragoste adolescentină regăsită la maturitate, când cei doi au alte familii, alte vieţi. şi multe secrete nedezvăluite – culmea! – nici nouă, cititorilor.
în al doilea rând, e scrisă cu simţ de răspundere– cu o grijă „feminină” a detaliului.

piesa de rezistenţă a romanului, după mine, este micul capitol care dă şi titlul romanului, despre viziunea personajului principal sal/sorin, din care voi şi cita. piesă de rezistenţă care însă dă şi un neajuns – încărcarea cu metafore – evident, cu rolul de a te scoate într-altă lume – dar care pe mine, cu repertoriul meu, m-a obosit. a trebuit să iau pauze, ca să m-apuc iar cu voinţă. alţii, însă, o vor dovedi?

aproape că adormise, pleoapele i se legaseră, genele i se înnodaseră, lacrimile pe dinăuntru formaseră un lac pe marginea căruia rămăsese visător, privind lianele care se mişcau încet, bolborosind, când la orizont s-a iţit prima arătare. era ceva ce putea recunoaşte, deşi îl vedea acum pebtru prima dată, o linie arcuită, continuă, imobilă, o formă care-l atrăgea mai mult decât toate închipuirile de până acum. (p.149)

ştim că cecilia ştefănescu a fost scenaristă, aşa că povestea e bine „dozată”, cu cadre pline, cu suspans, certuri casnice jenante, aventuri pubere cu doi sawer/caulfield, într-un tot reuşit.

... poate-l înşelase cu harry şi cu alţii, dar îl iubise numai pe el şi... dacă prin cine ştie ce accident istoria va fi să consemneze povestea lor, atunci asta era cel mai important, iubirea pură, nepătată, care străbate ca un abur subţire timpurile şi ajunge la urechile oamenilor chiar după ce ei vor fi murit de mult. (p.296)

nu, n-am căutat cu orice preţ defecte romanului, cu intenţia clară de a-l desfiinţa, cum unii critici "profesionişti" au lăsat impresia – mihai iovănel, adriana stan - n-am căutat nici veridicităţi într-o operă de ficţiune sau alte năzbâtii despre o operă până la urmă de ficţiune.
însă un lucru pot spune - aştept un roman mult mai bun al acestei autoare.

cecilia ştefănescu, intrarea soarelui, ed. polirom, iaşi, 2008, 368 p.

ps - un interviu cu autoarea aici.

ion de rebreanu

platitudine de plăcintărie şi mediocritate totală. ochi mort, minte somnolentă. un artist se spânzură şi nu dă la tipar asemenea rezultate. demnitatea literară îţi impune un rol activ în spectacol, o atitudine în cuvinte, o frântură în imagini, o iuţire şi o abreviere lapidară, un ritm - o mie şi una de sarcini pe care trebuie neapărat să le răstoarne scriitorul. ceva să umble prin fundul cuvintelor, să le reînsufleţească, să le croască un destin, să le stăpânească şi să le comande. limba nu poate să fie o magazie şi un depou de unelte sterpe ca dicţionarul, decât în cărţile proaste.

o carte în care ţi-e cu neputinţă să treci peste douăzeci şi şapte de pagini, câte am avut puterea să îndurăm în ion, nu este cartea unui scriitor. o carte în care de-a lungul acestui imens număr de pagini nu găsesc o invenţie, o surpriză, o lumină, nimic care să mă intereseze, cu toată marea mea bunăvoinţă, e-o carte de registratură, nu de scriitor...

autorul lui ion a căzut într-o putină cu clei în care se zbate, şi când vrea să iasă cade înapoi şi reîncepe. ion merita un titlu mai adecvat: musca şi sosul.

am hotărât...

... să-l ignor.
păi ce credeaţi? că mă las eu aşa uşor? păi mă iau eu de thomas mann, de salinger, de mihăieş şi de patapievici – ca să mă las influenţat de o părere?

sunt extrem de bucuros şi mult flatat – nu cred că merit – de încurajări şi sprijin, şi nu înţeleg cum de aţi înţeles că mă las... dinadins n-am fost explicit...

şi cum să fiu, când mă ocup de chestii livreşti, care înseamnă imaginaţie, joc, lumi noi, perspective uimitoare şi spirit fin, şi nu încrâncenare, obtuzitate şi resentimente.

p.s. iar mie alex leo şerban mi-e simpatic.

"aproximativ doi ani"

se pare că un blogger, nu nominalizez, căruia i-a plăcut să deconspire pe cineva "din branşă", a pornit acum să "conspire" împotriva altora (patric, de exemplu), aşa funcţionează el (o fi român?).

aşa încât, din cauza lui şi din spirit de branşă, am hotărât.

întrebări beletristice

leapşă simpatică de la tomata cu scufiţă:

1) ce autor apare cel mai des la tine în bibliotecã?
balzac, cu 13 volume.
2) din ce carte ai mai multe exemplare?
din nici una.
3) de ce personaj de ficţiune eşti sau ai fost amorezat în secret?
am fost de Doamna T, am făcut nişte proiecţii de mai mare dragul...
4) ce carte ai citit cel mai des?
cei trei muşchetari, de vreo 5 ori.
5) care era cartea ta preferată la 10 ani?
mărgica albastră, dar nu mai ştiu autorul, parcă un polonez.
6) care a fost cea mai proastă carte citită anul trecut?
franny şi zooey.
7) care a fost cea mai bună carte citită anul trecut?
ora de germană de siegfried lenz.
8)dacă ar trebui să obligi pe cineva să citească o carte, care ar fi aceea?
don quijote.
9) cine crezi că ar trebui să câştige premiul nobel pentru literatură?
llosa.
10) ce carte ti-ar plăcea să vezi ecranizată?
nici una.
11) descrie visul cel mai straniu care să fi inclus un scriitor, o carte, sau un personaj literar?
măcar în vis scap de cărţi.
12) care e cartea cea mai puţin cultă pe care ai citit-o ca adult?
un roman de sandra brown din seria texas.
13) care e cartea cea mai dificilă pe care citit-o?
moartea lui vergiliu de broch.
14) preferi autorii francezi sau ruşi?
ruşi, fără îndoială.
15) shakespeare, milton, sau chaucer?
shakespeare.
16) ce te deranjează cel mai mult în activitatea lecturii?
nimic.
17) care e romanul tău favorit?
anna karenina.
18) joci ceva?
nu.
19) povestiri scurte, schiţe?
înţeleg că trebuie să răspund care sunt povestirile favorite. toate de cehov.
20) non-ficţiune?
memoriile lui eliade.
21) scriitorul favorit?
proust.
22) ce scriitor crezi că este supraevaluat?
marquez.
23) ce carte ţi-ai lua pe o insulă pustie?
proust.
24) şi…acum ce citeşti?
ceva excelent de o autoare româncă.

o dau mai departe lui raul şi oricui.

elogiu prozei lui Llosa

grozav!
îmi vin în minte toate superlativele livreşti - regal stilistic, orgasm estetic, deliciu cititoricesc!

romanul e scurt, deci bun. despre o căsnicie - mama vitregă, tatăl, fiul şi servitoarea. tatăl se cheamă rigoberto şi e un zeu al cărei templu e baia (llosa face, de pildă, şi ca simpla căcare să fie un ritual plin de rafinament livresc), iar împărăţia, patul, în care îl aşteaptă soţia sa lubrică. aceasta, dona lucrecia, e o adevărată venus din lima. mai e fiul puber, cam malefic - un drăcuşor mic pe care-l îndrăgeşti imediat.

pe lângă aceste scene de alcov, llosa exersează câteva exerciţii de imaginaţie şi stil şi erotism pe marginea câtorva picturi, (la persoana I, din perspectiva unui personaj al picturii) de la cele clasice, chiar religioase, până la cele fantastice şi abstracte.

ce mai, o capodoperă mică care m-a făcut să uit de greoiul război al sfârşitului lumii şi de ilizibilitatea casei verzi.

... eu mă voi căţăra pe spatele ei şi mă voi rostogoli pe satinata-i geografie a trupului, iar ea va fremăta la atingerea aripilor mele în cele mai prielnice locuri şi mă voi zbengui ca un căţelandru năuc pe molatica pernă a pântecelui ei. zburdălniciile mele o fac să râdă şi-i încing trupul până-l transformă în jăratic. când râde sfârcurile îi devin vârtoase şi i se înalţă de parcă o nevăzută gură ar suge din ele, iar muşchii pântecului îi vibrează sub neteda piele îmbibată-n miresme de vanilie, sugerând bogata comoară ascunsă de moliciuni şi seve ale intimităţii sale. (p.93)

mario vargas llosa, elogiu mamei vitrege, ed. humanitas, buc, 1998, traducere (remarcabilă) de alma maria moldovan, 176 p

tabloul: francois bouchet, diana dupa baie

carte coolt

anti-consumerism, anti-corporatism, anti-globalism, anti-roman, anti. comparaţii cu de veghe în lanul de secară, decameronul etc.

până la urmă, o carte bună, al cărei merit e vocabularul. un vocabular anti, strecurat prin slang şi benzi desenate, în subsoluri de pagină.
de la mult uzitatul minimalism (neposedare de bunuri materiale fluturată ca un semn al superioritatii morale şi intelectuale) şi minimologie (sistem filozofic prin care se resemnează cu diminuarea aşteptărilor ei faţă de bogăţia materială: „am renunţat să-mi doresc să mă umplu de bani şi să ajung mare mahăr. vreau să-mi găsesc fericirea şi, poate, să-mi deschid o cafenea micuţă la o margine de drum în Idaho.”), până la celebrapatie (obişnuinţă conform căreia nici o activitate nu merită începută dacă nu devii foarte celebru în urma ei; are manifestări asemănătoare cu lenea, dar cauzele ei sunt mult mai profunde) şi boxa viţelului pus la îngrăşat (birou mic într-o hală).

desigur, există şi „acţiune”: trei prieteni (2 băieţi şi o fată) se retrag în deşert în bungalouri şi povestesc şi iau la mişto lumea americană postmodernă. sunt câteva povestiri mişto, dar nu din cale-afară.
nu pot spune c-am pierdut timpul citind cartea – am văzut ce se scria în america în 1991.

generaţia X? puştanii de douăzeci şi ceva de ani care lucrează prin birouri, „noile fiinţe umane” (p.76)

şi o întrebare minunată:
după ce mori şi eşti îngropat şi pluteşti cine ştie pe unde, care o să fie cea mai frumoasă amintire a ta de pe Pământ? ce moment anume ţi se pare definitoriu pentru ce înseamnă să trăieşti pe planeta asta? ce iei la pachet de-aici? (p.122)
e, ce ziceţi? eu răspund cu un singur cuvânt: luna. voi?

douglas coupland, generaţia x, ed. humanitas, 2008, trad. cristian ionescu, 240 p

sex livresc - erotoleapşă

luiza şi pobby au lansat o leapşă cu cea mai bună şi cea mai proastă (ridicolă, în acest caz) scenă de sex din literatura română.
cea mai bună care-mi vine imediat în minte e cea a lui Creangă din povestea lui ionică cel prost (toată povestea aici):

Ş-odată, c-o mână trânteşte pe Catrina pe pat, iar ceielaltă îl apucă pe Ionică de cămeşoi şi-l trage peste dânsa, cu de-a sila!…
Atâta i-a trebuit lui Ionică cel prost, ş-apoi atunci las’ pe dânsul că pe loc s-a dat la brazdă. Povestea cântecului:

Scoas-o vână cît o mână,
Bortelită-n căpăţână,
Strujită la rădăcină;
Şi cum o puse,
Cum se duse,
Parcă fu, pustiea, unsă!…

Şi unde nu începe a lua pe Catrina cam în răspăr, coleá, cum ştia el de mai demult… de pe la părintele Cioric de-acasă… de prin păpuşoi şi de prin cele dudăe… cînd tăiau tăvi de cucută şi de soc şi le destupau cu huduleţul… Catrina, la început, ar cam fi şuvăit ea parcă, de ochii lui Vasile; dar de la o vreme a lăsat şi ruşine şi tot la o parte şi s-a pus şi ea pe drum. Vorba ceea:

Stai, cumătră, nu mişca
Că de pulă nu-i scăpa.
Nici eu nu vreu ca să scăp
Că mi-i a fute de crăp!

—Văleu, băică, m-a ajuns tocmai la lingurică, zise Catrina, buricându-se cît ce putea şi apoi căzu într-un leşin!…
—Ia aşa, zise Vasile: cu prostul ţi-i în cîrd; cît nu ştie, cică nu ştie, d-apoi şi cînd începe a învăţa, dă de tocmeală…
—Încet, măi nătărăule, că mi-i spinteca nevasta… Hai, scoală-te acum de pe dînsa, mormolocule!…
—Poţi să-l mai laşi oleacă, băică, nu-l zminti tocmai acum, că parcă mă unge cu unt, zise Catrina, trăgîndu-şi răsuflarea, de parcă se frigea…
Ionică cel prost, sireicanul, era:

Ciobănaş de la mînzări
Cu pula pe trei spinări
Face prin pizdă cărări…

în ceea ce priveşte pe cea mai rea, mă mai gândesc...
caricatura e de guaico.

primul meu cenaclu, unul s.f.

joi seara, am fost invitat de sorin la prima întrunire a cenaclului s.f. prospectart, la observatorul popular astronomic.

din păcate, am prins doar a doua parte, în care au fost citite două povestiri – prima de cristian mihail teodorescu, o povestire bună, chiar science-fiction, c-o lume absurdă matriarhală din bani ale cărei reguli sunt doar cele financiar-contabile, a doua de liviu radu, scurtă şi super-excelentă, pe marginea paradoxului lui zenon.
s-au iscat, evident, şi discuţii (de data asta intervenţia mea a fost cam anacolutică, evident, datorită emoţiei), unele sincere, dar prea puţin „sângeroase”.

nu mi-a plăcut locaţia, o clădire veche c-o sală comunisto-prăfuită. în schimb mi-a plăcut să-l văd pe maestrul Hobana, un om de-o fineţe uluitoare, să le revăd pe jen şi capricornk13, să-i cunosc pe dreaming jewel şi sebastian a. corn. i-am mai întâlnit pe sorin (evident), pe autorii celor 2 texte, pe cristian lăzărescu, michael hăulică, marian truţă, feri balin, pe scriitorul roberto quaglia – am aflat de-abia dup-aceea că-i chiar el – şi i-am întâlnit, în mod surprinzător la un astfel de eveniment – genul sf e socotit de critici îndeobşte un gen literar minor – pe paul cernat şi bianca burţa-cernat.

ţinând cont că sunt străin de proza s.f. de la noi, şi pentru că nu am mai participat pân-acum la cenacluri, per ansamblu, mie mi-a plăcut.
voi mai participa şi la următoarele, evident. şi cu aşteptări ceva mai mari.

s-a mai scris aici (de către jen) şi aici (de către sorin).

a lua în serios

intelectul este la cei mai mulţi o maşinărie greoaie, întunecată şi huruitoare, greu de pornit; ei zic "a lua în serios" când vor să lucreze şi să gândească adânc cu această maşinărie - vai, cât de obositor trebuie să le fie să gândească adânc! drăgălaşa bestie-om îşi pierde, se pare, întotdeauna buna dispoziţie când gândeşte adânc; devine "serioasă"! or, "acolo unde sunt râsete şi voioşie, gândirea nu mai valorează nimic" - aşa sună prejudecata acestei bestii serioase împotriva oricărei "ştiinţe voioase". ei bine! să dovedim că este o prejudecată!

friedrich nietzsche, ştiinţa voioasă, ed.Humanitas, 1994, trad. liana micescu, p.195

Eliade sau Cărtărescu – despre complexul meşterului manole în cultură

ce facem cu valoarea?
bun, am stabilit: o operă are valoare. ce facem cu ea, hai s-o zidim ca pe Ana – desigur împreună cu autorul ei – întru desăvârşirea Culturii Noastre Naţionale. ce contează că de Ana nu ne mai bucurăm, nu-i mai mângâiem părul, n-o mai sărutăm, n-o mai certăm, n-o mai burduşim din când în când? ce contează că e moartă? am zidit-o. dar întru edificiul Valorii Noastre Naţionale.

mă aştept de la tineri la o nerăbdare a căutării – de ipostaze noi, de perspective noi, unele chiar greşite (greşeala e apanajul tinereţii), şi nu la o admiraţie sterilă şi mioapă, de muzeu, faţă de valorile vechi.
dar iată că unii nu pot ieşi din „păcatele” culturale româneşti şi rămân închistaţi în concepţii vetuste, în carapace, cum spune Cehov.

studiu de caz
un domn recenzent, Silviu Man – pe care o altă părere îl face să ia distanţă şi să se simtă „urecheat” – a scris mai demult pe bookblog despre o culegere de articole ale lui Mircea Eliade. ideea era că astăzi am uitat să ne extaziem, ca savantul istoriei religiilor, în faţa patriotismului poetului rasei române, şi facem în loc analize postmoderne (tip Cărtărescu) asupra omului Eminescu, inclusiv asupra păroşeniei lui.
ca urmare, mi-am scris şi eu opinia faţă de. n-am primit răspuns imediat, dar se pare că autorul a preferat să-şi coacă filozofia. şi a scris ieri.
continuarea postului aici

dialog ionescian

la expoziţia de aseară - cu obiecte ce simbolizează singurătatea - un dialog cu gruia:
Eu: salut!
Gruia: salut!
Eu: ţi-ai văzut obiectul?
Gruia: l-am văzut.
Eu: unde?
Gruia: acolo.
Eu: şi eu mi l-am văzut.
Gruia: unde?
Eu: acolo.
Gruia: salut!
Eu: salut!
(el avea o chivas, eu un eminescu.)

matei iliescu, omul care vede aerul

marin preda:
- domnule, până să se întâmple ceva...trec atâtea pagini, atâtea pagini.”
radu petrescu:
- domnu' preda, da’ chiar aşa, după două pagini s-o şi iubească, să se şi culce cu aceea? prea repede!

asta despre al doilea roman-românesc-capodoperă pe care-l întâlnesc recent, după oameni şi umbre, glasuri, tăceri.

romanul matei iliescu e scris de către radu petrescu în 20 de ani. cu chemare şi grijă, rebreaniceşte, cu conştiinţa unei opere bine făcute, nu prea obişnuită pre la noi –
un tânăr, matei iliescu, vine din bucureşti în N., iar din omida bucureşteană devine fluture provincial la lumina dragostei faţă de o doamnă Bovary băştinaşă, dora. e un tânăr norocos, orăşelul e un loc „la capătul lumii, dincolo de lume, e golul, pustiul, tărâmul celălalt, invizibilul”. e un tărâm de poveste în care matei se rupe de uman şi găseşte natura, cosmosul şi, evident, dragostea. trăieşte pur, sălbatic, dionisiac. şi radu petrescu îi umple viaţa – şi nouă la fel – cu imagini, cu sunete, cu culori, le transformă în impresii şi emoţii. influenţa lui flaubert – în stil – şi a lui proust – în amanunte – e evidentă.

aerul e un vast album, tăcerea e de fapt un vuiet foarte slab, ca o necurmată rostogolire de valuri calme pe nisip.

mi-a plăcut în carte prezenţa insinuantă şi mitologică a cosmicului, la fel ca-n legendele antice, în care eroul n-are o problemă în a vorbi cu luna, cu soarele, cu zeii înşişi. de pildă, afli că poţi zbura stând pe spate în iarbă – după un timp în care ţi-afunzi în cer ochii, simţi că eşti deasupra iar cerul, dedesubt.

- vezi aerul? o întrebă. - nu, spuse ea, privind nedumerită împrejur. - eu îl văd... este aici, între noi doi, ca un zid de sticlă, cu neputinţă de trecut.

de fapt, care e lecţia lui radu petrescu – dincolo de una estetică? după mine, aceea că există un „dincolo” la îndemâna oricui, în jur, şi-aşteaptă să fie descoperit, doar să-ţi deschizi ochii şi sufletul.
marin preda cam are dreptate, în roman nu e tensiune, doar câteva rupturi temporale – acţiunea curge liniştit, prea liniştit, ca un fluviu curajos, săpător. perfecţiunea cărţii cam oboseşte . cele 500 de pagini te epuizează, trebuie să ai răbdare – lectura doar nu-i belfereală (deşi cartea putea fi foarte bine înjumătăţită, vizunea e clară şi după 20 de pagini...)

ps: cartea m-a făcut să regăsesc strada polonă (a lui herman şi soile), dar şi superbul parc ioanid.

radu petrescu, matei iliescu, ed a II-a, ed. eminescu, col, romanul de dragoste, 1973, 471 p
(cartea e retipărită acum la editura paralela 45.)

canetti...

jurnalism în estonia sovietică

Omul trăgea vârtos la măsea. Nevasta, normal, îl cicălea de dimineaţa până seara. Şi s-a hotărât e să se spânzure. Nu de tot, ci fictiv. Pe scurt, s-o îmbrobodească pe otravă. Nevasta a plecat la lucru. Iar el a agăţat bretelele de lustră, s-a legat de ele şi stă aşa, atârnat. Aude paşi. Vine nevasta de la lucru. Omul îşi dă ochii peste cap. De sanchi, bineînţeles. Numai că nu era nevasta. Era o vecină de vreo optzeci de ani, venise cu o treabă ceva. Intră, omul – spânzurat... Bătrâna era de fier, nu alta. Nu numai că n-a leşinat... S-a dus lângă bărbat şi a început să-i cotrobăie prin buzunare. Da‘ el era gâdilicios. A început să râdă. Ei, până aici i-a fost bătrânei. A mierlit-o. Iar el stă agăţat. Nu se poate desface. Vine nevasta. Vede cum stă treaba. Baba e moartă, bărbatul, spânzurat. Nevasta ia telefonul, sună: „Vasia, la mine acasă e o mie şi una de nopţi... În schimb, acuma sunt liberă. Vino...” Da soţul îi spune „Ţi-l vin eu... Îi scot ochii bulangiului...” La faza asta, şi nevasta cedează. O mierleşte şi ea... (p.96)

e-o-ntâmplare din mai multe vărsate într-unul din capitolele – mai bine zis, povestiri – volumului compromisul al autorului ex-sovietic, serghei dovlatov (foto). acesta a scis cartea din exil, adică din america. mărturisesc că volumul începe prost, dar se dă iute pe brazdă.

gata, cred că v-aţi făcut o imagine. mie mi-a plăcut. doar e rus, nu?

serghei dovlatov, compromisul, ed. humanitas, buc, 2009, trad. (faină!) margareta şipoş, 206 p

de când n-aţi mai citit o prefaţă bună?

în spiritul schimbului de blog, postul meu de azi e aici.
comentariile, acolo :).

poveste din germania de est

thomas brussig (foto stanga jos)aparţine noului val de scriitori, născuţi în fosta RDG, care s-au impus cu vigoare în literatura germană actuală, ne informează coperta a patra a cărţii. aşa o fi, dar e important să spun că dacă de obicei se ecranizează o carte, în cazul aleii soarelui, s-a livrizat filmul.

se citeşte uşor, e scrisă alegru, despre adolescenţa în comunism, la graniţa cu capitalismul, ceva în genul prozei tinerilor de la noi, nu ştiu de ce, citind cartea, mă gândeam tot timpul la romanul lui ćosić, acesta din urmă mult mai izbutit, deşi şi romanul neamţului aste destul de amuzant, evident, personajele principale au alte vârste: prima dragoste, muzica celor de la rolling stones, tentaţia rdg-ului şi obsesia trecerii graniţei, lipsurile comuniste, ce mai, felul cum se trăia pe-atunci, e un roman bun, deşi nu excepţional, de citit foarte bine în tren. comercial, aş zice. dar bun!

Tilicaru e parşiv. Titeii bagă berilă la planctoane, câte două. Se mai trezeşte câte-un OSB şi urlă. Vreau să văd sonda! Mască pe figură! Asigură plutonul! Veteranul, şi el: Eşti berbec? Băi, sunteţi berbeci? Face conducere cu răcanii. NU se execută, trece la poziţia ghiocel. La FB-uri mă pricep. Păi da, şi trandafirii-ţi mută bornăul. Mai bagi câte-o săptămână balast de la oval. Ce să-i faci? Tilicarii au amereu’ cât ursu’ lui Berilă. Şi nu-I mai bine nici la diribău. Ce mai, Liba e gagica mea!
Rămăseseră cu toţii încremeniţi, tot ascultându-l. (p.113)

O jumătate de zi nu făcuse decât să ţină sub observaţie un punct de trecere a frontierei sovietice. În timpul acesta îi sărise în ochi unul dintre soldaţi, probabil cel mai fraier, din moment ce trebuia să cureţe cizmele tuturor celorlalţi: cincizeci de perechi de cizme soldăţeşti ruseşti aşezate în faţa barăcii... Lutz aşteptă până veni rândul fraierului la controlul de paşapoarte. Bineînţeles că Lutz nu avea toate hârtiile, iar fraierul, după ce răsfoi de câteva ori printre hârtii, se decise să nu-i dea voie să treacă. Însă Lutz făcu un asemenea scandal, încât cazul trebui rezolvat de superiorii fraierului – care fireşte că nu-i ţinură partea fraierului, pentru că un fraier nu poate avea dreptate din principiu. Aşa că, în timp ce Lutz traversa graniţa spre China, fraierul fu trecut la curăţarea latrinelor. (p.95)


thomas brussig, aleea soarelui, ed. humanitas, 2003, col. raftul întâi, trad. mara yvonne wagner, 150 p






iaca şi trailerul filmului:

thomas mann

e unul dintre nemţii cărora nouă, românilor, nu ne-ar plăcea defel, cică se scula cu noaptea-n cap şi se-apuca de scris, apoi îşi plimba câinele pe-afară, mânca, apoi corecta ce scria dimineaţa, iar după-amiaza şi seara socializa, vă închipuiţi c-avea vreme să scrie volume-ntregi de sute de pagini, nu trebuia să muncească, se căsătorise c-o fată cu zestre mare căreia i-a tot turnat copii, aşa că marile romane sunt de necitit la cât a lucrat la ele, pe cine n-a plictisit muntele vrăjit, dacă zice că nu, e un snob, ce să mai spun de doctor faustus, cu fraze pe pagini întregi, fi-su spunea că-n cultura umanistă, de pildă în cea filozofică, era un diletant, nu citise decât ceva platon, a citit don quijote târziu de tot, mă mir cum de scrisese despre-atâtea, probabil că ăsta i-a fost ţelul vieţii, şi i-a mers, dar pe mine nu ştiu ce m-a apucat pe la vreo 20 ani să m-apuc să citesc tot ce-a scris (tradus la noi), evident, m-am oprit la iosif şi fraţii săi, poate-l termin într-o zi, nu mi-am explicat niciodată succesul lui nebunesc, inclusiv nobelul, casa buddenbrook e şi ea de necitit, îl salvează povestirile, alea de bătrâneţe tare ironice, capetele schimbate, înşelata, ultimul roman neterminat, felix krull, poate şi micro-romanul alesul, dar cam atât, era prieten cu marii scriitori, cu einstein, cu preşedintele american care i-a dat cetăţenie, era chiar o conştiinţă a lumii apuse dinainte de război, mediatizat cât se poate pe vremea aia, dar lumea-l admira şi pe stalin atunci, aşa că...
în fine, asta este despre omul mann şi nu despre operă, care e într-adevăr mare...

...

habar n-am despre ce să postez azi aici, deşi am câteva cărţi "în lucru", poate le gătez în weekend, am fost aseară de-am văzut-o iar pe nora iuga, mi-a plăcut iar, mai erau marius chivu, alexandru matei, vasile ernu, l-am văzut chiar pe cezar-paul bădescu pe care nu-l mai întâlnisem demult, apoi am fost cu prietenii la o bere, a fost fain, am discutat şi de bloguri, şi de cărţi, de planuri, şmenuri, dar sigur că asta nu vă interesează, mai bine puneţi mâna pe-o carte între timp.
lecturi plăcute!

schimb de blog

postul meu de azi e pe alt blog. adică aici.

pun în practică astfel o idee proprie (nu, nu cer copyright) - schimb de blog - de a posta pe blogurile altora - şi viceversa. evident, în spiritul fiecărui blog în parte...
şi asta tot în spiritul reîmprospătării de primăvară... şi în ideea de net.

100 de cărţi ne-celebre de nelipsit unui cititor «profesionist»

mărturisesc că mi-a fost mult mai greu cu aceste titluri, decât cu primele. evident, multe volume sunt celebre, ar fi trebuit să intre dincolo. dar cred că citindu-le pe toate, îţi poţi face o idee cât de cât completă asupra literaturii universale cu ce are ea mai bun.
evident, lista poate fi îmbunătăţită, în fond e una subiectivă. pe multe le-am citit, pe altele, nu - mai am timp, sunt încă tânăr...
nu mi-am propus să pun aici poezia, eseistica, pe cele de cultură generală (nietzsche, marrou, huizinga, burkhardt etc.) - poate altădată (mi-au "scăpat" însă câteva SF-uri).
care e rostul listei? păi s-ajute prin câteva repere pe cei tineri doritori de lectură. pentru că aici nu intră nici coelho, nici dan brown, nici "sora" lui sandra...

1. dafnis si cloe – longos
2. satire – juvenal
3. metamorfoze – ovidiu
4. nuvele exemplare – miguel de cervantes saavedra
5. calatoriile lui marco polo
6. simplicissimus - hans von grimmelshausen
7. fanny hill - john cleland
8. calatorie sentimentala - laurence sterne
9. visul din pavilionul rosu - cao xueqin
10. un erou al timpului nostru - mihail iurievici lermontov
11. viata pictorilor, sculptorilor si arhitectilor – giorgio vasari
12. povestiri din petersburg. pagini din corespondenta cu prietenii – n. v gogol
13. litera stacojie - nathaniel hawthorne
14. alice in tara minunilor - lewis carroll
15. louis lambert, pielea de sagri – honore de balzac
16. educatia sentimentala - gustave flaubert
17. bouvard si pecuchet – gustave flaubert
18. corespondenta – gustave flaubert
19. inferno. legende. insula fericitilor – august strindberg
20. memoriile postume ale lui bras cubas - joaquim maria machado de assis
21. in raspar - joris-karl huysmans
22. effi briest - theodor fontane
23. fara ideal - henryk sienkiewicz
24. falsificatorii de bani - andre gide
25. amantul doamnei chatterley – david herbert lawrence
26. casa buddenbrook - thomas mann
27. povestiri de maturitate - thomas mann
28. profesorul rahat - heinrich mann
29. rodul pamantului - knut hamsun
30. uriasul meaulnes – alain fournier
31. siddhartha - hermann hesse
32. procesul - franz kafka
33. valurile - virginia woolf
34. pe patul de moarte – william faulkner
35. istoria ochiului - georges bataille
36. berlin alexanderplatz - alfred doblin
37. jurnal - julien green
38. jurnal - witold gombrowicz
39. indiferentii - alberto moravia
40. molloy – samuel beckett
41. la doi lebadoi - flann o'brien
42. petersburg – andrei belîi
43. desertul tatarilor – dino buzatti
44. zapezile de pe kilimanjaro si alte povestiri - ernest hemingway
45. moartea lui vergiliu - hermann broch
46. barabas - par lagerkvist
47. imparatia acestei lumi - alejo carpentier (imi poate spune cineva daca e tradusa?)
48. templul de aur – yukio mishima
49. visul lui bruno - iris murdoch
50. pranzul dezgolit - william burroughs
51. catch-22 - joseph heller
52. un veac de singuratate - gabriel garcia marquez
53. strain intr-o tara straina - robert heinlein
54. mana stanga a intunericului – ursula k le guin
55. viseaza androizii oi electrice? - philip k. dick
56. abaddon, exterminatorul - ernesto sabato
57. razboiul sfarsitului lumii - mario vargas llosa
58. elogiu mamei vitrege - mario vargas llosa
59. clopotul de sticla - sylvia plath
60. l-am servit pe regele angliei - bohumil hrabal
61. sotron – julio cortazar
62. gradina, cenusa - danilo kis
63. strigarea lotului 49 - thomas pynchon
64. colectionarul - john fowles
65. lectia de germana - siegfried lenz
66. myra breckinridge - gore vidal
67. ada sau ardoarea - vladimir nabokov
68. vorbeste, memorie – vladimir nabokov
69. complexul lui portnoy - philip roth
70. abatorul cinci - kurt vonnegut, jr.
71. malina - ingeborg bachmann
72. femeia stangace - peter handke
73. cartea rasului si a uitarii - milan kundera
74. insuportabila usuratate a fiintei - milan kundera
75. iubita locotenentului francez – john fowles
76. lanark: o viata in patru carti - alasdair gray
77. nepotul lui wittgenstein - thomas bernhard
78. cartea nelinistirii - fernando pessoa
79. memorialul manastirii - jose saramago
80. anul mortii lui ricardo reis - jose saramago
81. papagalul lui flaubert - julian barnes
82. parfumul - patrick suskind
83. inima atat de alba - javier marias
84. cititorul - berhard schlink
85. particulele elementare - michel houellebecq
86. portocala mecanica - anthony burgess
87. totul se destrama - chinua achebe
88. omul cutie - kobo abe
89. mumbo jumbo - ishmael reed
90. trilogia new-york-ului – paul auster
91. judecatorul si calaul - friedrich durrenmatt
92. numele meu fie gantenbein – max frisch
93. cum simte domnisoara smilla zapada - peter høeg
94. conjecturi despre iacob - uwe johnson
95. tabelul periodic - primo levi
96. viata scurta - juan carlos onetti
97. eu, claudius – robert graves
98. zgomotul alb – don de lillo
99. william gass – in inima inimii tarii
100. john barth – varieteu pe apa

mirare

nu înţeleg totuşi de ce un bun scriitor de secol XX - XXI nu poate să concentreze un roman excelent de 500 de pagini în numai în 200 de pagini...

până la urmă, nu poţi reţine din el mai mult de 10 pagini.
plus pădurile...
nemaivorbind de răbdarea cititorului.

100 de cărţi celebre de citit într-o viaţă

nu ştiu ce mi-a venit, să fac o selecţie personală de cărţi, după mine esenţiale pentru – măcar – cultura generală a unui cititor.
mă gândesc şi la un top de cărţi mai puţin celebre, dar esenţiale pentru literatură. pe cele cu verde nu le-am citit, iar cele cu link trimit  la postarea din acest blog la respectiva carte.

1. odiseea – homer
2. banchetul, phaidon – platon
3. orestia – eschil
4. teatru - aristofan
5. o mie si una de nopti – anonim
6. pe malul apei / odândiții mlaștinilor - shi nai an & luo guanzhong
7. bhagavadgita - anonim
8. calatoria spre soare apune - wu cheng en
9. analecte – confucius
10. cartea despre dao si putere – lao zi
11. magarul de aur - apuleius
12. satyricon – petroniu
13. eneida - vergiliu
14. confesiuni - sfantul augustin
15. coranul - anonim
16. gargantua si pantagruel - francois rabelais
17. don quijote – miguel de cervantes saavedra
18. romeo şi julieta, hamlet, regele lear - shakespeare
19. calatoriile lui gilliver - jonathan swift
20. divina comedie (infernul, purgatoriul, paradisul) – dante
21. decameronul – bocaccio
22. robinson crusoe – daniel defoe
23. candid – voltaire
24. tristram shandy - laurence sterne
25. calugarita. nepotul lui rameau - denis diderot
26. cele 120 de zile ale sodomei - marchizul de sade
27. anii de ucenicie ai lui wilhelm meister - johann wolfgang von goethe
28. faust - johann wolfgang von goethe
29. ivanhoe - sir walter scott
30. mandrie si prejudecata - jane austen
31. jane eyre - charlotte bronte
32. la rascruce de vanturi - emily bronte
33. mos goriot - honore de balzac
34. verisoara bette – honore de balzac
35. prabusirea casei usher si alte povestiri – edgar allan poe
36. suflete moarte - nikolai vasilievici gogol
37. cei trei muschetari - alexandre dumas
38. contele de monte cristo – alexandre dumas
39. moby dick - herman melville
40. casa umbrelor - charles dickens
41. marile sperante - charles dickens
42. doamna bovary - gustave flaubert
43. rosu si negru – stendhal
44. mizerabilii - victor hugo
45. crima si pedeapsa - fiodor mihailovici dostoievski
46. idiotul - fiodor mihailovici dostoievski
47. insemnari din subterana – fiodor mihailovici dostoievski
48. razboi si pace - lev tolstoi
49. anna karenina - lev tolstoi
50. moartea lui ivan ilici si alte nuvele – lev tolstoi
51. logodnica si alte povestiri – anton pavlovici cehov
52. aventurile lui huckleberry finn - mark twain
53. foamea - knut hamsun
54. povestea lui gosta berling - selma lagerlof
55. portretul lui dorian gray - oscar wilde
56. jude nestiutul - thomas hardy
57. inima intunericului - joseph conrad
58. ambasadorii - henry james
59. fii şi îndrăgostiţi - d.h. lawrence
60. constiinta lui zeno - italo svevo
61. calatorie in india - e.m. forster
62. aşa grăit-a zarathustra – friedrich nietzsche
63. marele gatsby – fracis scott fitzgerald
64. peripetiile bravului soldat svejk - jaroslav hasek
65. marsul lui radetzky - joseph roth
66. in cautarea timpului pierdut (swann, la umbra fetelor in floare, timpul regasit)- marcel proust
67. metamorfoza şi alte povestiri – franz kafka
68. ulise - james joyce
69. omul fara insusiri - robert musil
70. somnambulii - hermann broch
71. orbirea - elias canetti
72. orlando - virginia woolf
73. calatorie la capatul noptii - louis-ferdinand celine
74. minunata lume noua - aldous huxley
75. ferdydurke - witold gombrowicz
76. somnul de veci - raymond chandler
77. fructele maniei - john steinbeck
78. strainul - albert camus
79. jocul cu mărgele de sticlă - hermann hesse
80. iosif şi fraţii săi - thomas mann
81. ghepardul - giuseppe tomasi di lampedusa
82. sub vulcan - malcolm lowry
83. 1984 - george orwell
84. minunata lume noua – aldous huxley
85. molloy - samuel beckett
86. de veghe in lanul de secara - j.d. salinger
87. memoriile lui hadrian - marguerite yourcenar
88. despre eroi si morminte – ernesto sabato
89. batranul si marea - ernest hemingway
90. lolita - vladimir nabokov
91. stralucire palida – vladimir nabokov
92. toba de tinichea - gunter grass
93. solaris - stanislaw lem
94. cartea de nisip si alte povestiri - jorge luis borges
95. o zi din viata lui ivan denisovici - aleksandr isaievici soljenitin
96. maestrul şi margarita – mihail bulgakov
97. numele trandafirului - umberto eco
98. dragostea in vremea holerei - gabriel garcia marquez
99. copiii din miez de noapte - salman rushdie
100. v. - thomas pynchon

femeia stângace. o lectură

cu toţii, fiecare în felul lui, ne continuăm viaţa de zi cu zi, cu sau fără reflecţii; totul pare să-şi urmeze cursul obişnuit, precum în acele situaţii înfricoşătoare în care totul este joc şi totuşi lumea continuă să trăiască de parcă n-ar fi vorba de nimic.

este un citat din afinităţile elective (romanul imposibil al lui goethe), cu care se încheie microromanul scriitorului austriac peter handke (obiect al concursului ce tocmai s-a-ncheiat). cred că handke e mai cunoscut pentru persoana lui stârnitoare de scandal - despre la querelle d'allemand de-acum 2 ani a se vedea un excelent articol în românia literară - decât pentru cărţile sale.
deşi este un scriitor excepţional.

acest microroman intitulat femeia stângace, se ocupă de decizia subită a unei femei de a se despărţi de soţul ei pentru a rămâne cu fiul. nimic neobişnuit, ceva banal. dar, după ce-ai citit cartea, nu ştii ce-ai citit. chiar o poveste banală sau altceva? căci handke creează o atmosferă din cuvinte, o angoasă mereu prezentă din descrierea pură a faptului anodin cotidian. şi într-adevăr, scriitorul care i-a acuzat pe celebrii scriitori din grupul 47 de impotenţă în a descrie, de/scrie fără greşeală.

ca în primul roman, cel al lui joseph bloch (nu josef k.), întâlneşti ceva din kafka, măcar parodierea lui. oare aşa ceva se-ntâlneşte şi în femeia stângace? da, cel puţin când e vorba de ceva devine serios - bagatelizarea şi absurdul vine să-l înăbuşe:

Ieri m-am gândit la un moment dat că, din când în când, ar fi destul de agreabil să existe un Dumnezeu. Femeia îl privi îndelung şi spuse: "Ia te uită, ţi-ai ras barba."
sau:
Am avut dintr-o dată sentimentul că în fiece minut pe care-l petreci singur pierzi ceva ce nu mai poate fi recuperat niciodată. Ştiţi dumneavoastră, moartea. Iertaţi acest cuvânt. Dar acum am simţit că asta mă doare...Am în bucătărie încă o sticlă de vin de Burgundia, roşu.
sau:
Editorul: "Scrie asta, Marianne. Altminteri, într-o bună zi, n-o să mai rămână nimic din dumneata."

am impresia că în spatele prozei lui handke se-ascunde ceva, dincolo de cuvinte, ceva care îl face să scrie, ceva intuit în/prin de/scrieri, greu de găsit, ceva ce scapă. aşa că pentru mine handke, la fel ca şi kafka, rămâne un mister: şi poţi scrie multe despre mistere, dar ele rămân mistere.

Nu, nu El, Noi ne vom izbăvi unul pe celălalt.(p.177)

peter handke, femeia stângace, în frica portarului înaintea loviturii de la 11 metri, ed. univers, buc., 1993, trad. corina jiva, 73 p.
alte romane de peter handke au fost publicate la editura paralela 45.

detectivism livresc

pentru că făcut detectivistică livrescă timp de câteva ore, urmând indiciile concursului meu, michelle a ales inimă atât de albă a lui javier marias.
îmi pare bine să dăruiesc o carte cuiva care s-a străduit pentru ea.

sondaj

în ciuda propunerii cuiva de-a posta un fragment de proză propriu pe acest blog – datorită căreia am început şi-un sondaj - criteriul pe care l-am ales, anume de a-mi plăcea mie ceea ce să postez a funcţionat.
oricum, mulţumesc celor care-au răspuns. şi pentru că doar 48% au spus că da, le-ar plăcea să citească pe acest blog fragmente literare scrise de alţii, m-am hotărât să nu.
înţelegeţi voi ce şi cum...

concursul s-a incheiat

FELICITĂRI!

câştigatoarea este michelle. te rog să-mi trimiţi pe mail (dragosbutuzea@yahoo.com) datele de contact - dacă eşti din bucuresti, ne putem întâlni săptămâna viitoare - împreună cu volumul la alegere dintre cărţile despre care am scris pe blog de-a lungul timpului.

p.s. - nu credeam că va ghici cineva şi eram foarte sigur! hm. dar mă bucur mult că ştie lumea de peter handke.

concurs mare concurs - indiciul 6

ref. concurs, indiciul 6 - romancierul a fost sursa mai multor scandaluri, literare sau politice.

la furat de pepeni

ce este cu cartea asta? m-am întrebat tare descumpănit după ce-am terminat-o aseară, tot aseară am început-o. roman nu este, poem – în sens gogoliano-arghezian – nu e, eseu nu, de fapt poate fi toate la un loc… variaţiuni pe tema violului, a instinctului versus raţiune – pedanterii sau slobozenii verbale (asta vine de la slobod la gură)…

se ia ideea borgesiană a celuilalt – Nora A şi Nora B –, apoi un fapt divers – un viol urmat de un raclaj asupra unei ţigăncuşe de 10 ani. apoi se amestecă, cum spune scriitoarea însăşi (sau cealaltă) toate întâmplările proprii cu cele ale ţigăncuşei.

n-aş putea să povestesc ce mi-a plăcut, pe unii – pe femei mai ales (o persoană deja mi-a confirmat) le va şoca tema sfârtecării pruncului nenăscut filmul lui mungiu mi s-a părut mic copil faţă de carte:

palma foarte mică, foarte albă, cu degetele desfăcute a făcut pleosc în ligheanul de tablă aşezat pe burta mea, plin de măruntaie înotând în zemuri, pe care-l ţineam, cum stam întinsă pe masa din sufragerie, cu degetele încleştate de margini. Erau şi câteva instrumente mari de metal înăuntru, linguri ciudate, cleşti, cuţite curbate cu lame tăioase, şuruburi lungi, ace... genunchii mei ridicaţi semănau cu două oi legate de picioare de-a dreapta şi de-a stânga butucului, tresărind din când în când nu de frică, de oboseală (p.6)

poate că e fapt femeile sunt violatoarele, nu bărbaţii. Femeile cu burţile şi buricele la vedere, cu inelele agăţate de buze, de nări, de sprâncene, de sfârcurile ieşind nevinovate din bluză, întotdeauna ca din întâmplare, de picioarele ridicate cu genunchii îndoiţi, agăţate de coapsele băieţilor pe peronul metroului. (p.72)

ba da, mi-a plăcut onestitatea autentică – fără rezerve, întotdeauna fără rezerve, cum spune ea însăşi, a autoarei. frazele curg limpezi, solilocviu în genul molly bloom, ce pare nici măcar retuşat, une poetique de l’inachevement.

ps. dar tot sexagenara şi tânărul mi-a plăcut mai mult!...

nora iuga, hai să furăm pepeni, ed polirom, 2009, 209 p.

în lumea femeilor...

în weekend am fost pe la embassy (ca să vedeţi ce trendy sunt!), unde am găsit pe o masă o revistă numită pe tocuri. cum aşteptam pe cineva, am răsfoit-o curios şi, pe lângă alte chestii de modă femeieşti - accesorii, cosmetice bla-bla -, am dat de două articole:

unul, al ioanei ştefănescu vorbea despre bucureştiul vechi,
celălalt, al lui nicuşor dan, preşedintele asociaţiei "salvaţi bucureştiul", evident, tot despre capitala noastră dragă.

oricum, întârzierea a fost benefică... şi nu ştiu de ce am scris aici despre aşa ceva...

revista este online aici.

concurs mare concurs - indiciul 5

ref. concurs, indiciul 5 - romanul este este despre o femeie (are acest substantiv în titlu) şi a fost publicat la noi împreună cu un alt roman celebru al autorului. titlul romanului din care e fragmentul nu figurează pe copertă.

concurs mare concurs - indiciul 4

ref. concurs, indiciul 4 - scriitorul se ocupă şi cu cinematografia - e scenarist, regizor, chiar actor.

omul problemă/den brysomme mannen/the bothersome man

film norvegian din 2006.

un om – andreas – se sinucide şi ajunge pe un alt tărâm – aşa am înţeles eu. în paradis. care înseamnă o lume curată, aseptică, în care oamenii sunt „fericiţi”: merg la muncă, se acuplează (scenele de sex sunt delicioase!), merg la bar dar nu se îmbată, mănâncă dar nu degustă, beau dar nu se-mbată, totul este ok, chiar prea ok. doar e paradisul. fără durere, fără emoţie, fără copii, fără probleme, fără.

dar andreas vrea altceva, vrea probleme. iar filmul începe să miroasă. în fine, a plăcintă, şi la plăcinte înainte.... printr-o breşă din această lume perfectă (nu există perfecţiune, trebuie să existe o breşă, iar cineva trebuie s-o găsească), enfin, plăcinta e simbolul emoţiei primare bla-bla.

prima parte a filmului, ironică, e faină, şi nu ştiu de ce, m-a dus cu gândul la harms. (a, era să uit, şi muzica e faină).
dar apoi încep şi câteva orori holywoodiene: ceva eviscerări, carnagii etc. ceea ce strică filmul. finalul iar, nu mi-a plăcut.

iaca trailerul:

concurs mare concurs - indiciul 3

ref. concurs, indiciul este - scriitorul este european.

tot binevoitoarele...

urmare de aici.
ceea ce este bun în acest roman – cel puţin după mine – este la sfârşit.

de pildă, penultimul capitol, air. aici personajul descrie câteva luni petrecute în pomerania, în autoizolare, în casa goală a cumnatului său (soţul sorei sale, una). ei bine, pentru că sora sa lipseşte, iar el e îndrăgostit iremediabil de ea, se-ntâmplă ceva ce n-am mai citit pân-acum altundeva: personajul face dragoste cu casa la propriu, mai bine zis cu toate obiectele dintr-însa – haine, pat, baie, bucătărie, balustrade, scări – ba chiar iese în pădurea dimprejur şi-şi bagă o cracă-n fund, apoi se răneşte eroticeşte cu tufişurile. - sunt atâtea forme de autoerotism – ar fi trebuit să le număr –, scrise atât de bine, că sade ar fi trebuit să se răsucească-n mormânt de invidie.
llosa spunea undeva că, citind astfel de pagini, trăim experienţa autoerotică până la exces, barbară şi teribilă, realizându-se, spunea tot el, într-un fel sau altul, aspiraţiile frustrate, parte a personalităţii noastre reprimate. şi e literatură scrisă foarte bine, nu cu umorul lui sade, ci serios, chiar simpatetic/tragic. este exprimată aici toată furia cărnii în luptă cu lipsa ceiluilalt, apelul ei la imaginaţie ca singurul aliat rămas în această foame „diogenică” de sex.

un alt exemplu este în ultimul capitol, gigă, întâlnirea personajului cu hitler pentru a fi decorat. anecdoticul „nebun” al unui gest spontan m-a lăsat perplex – fie prin insolitul lui (demn de Cehov), fie prin absurd. (evident, nu spun care e gestul)

rezumatul cărţii, aici.